AlerGând la Pădure Reșița este un concurs de alergare montană deschis atât alergătorilor profesioniști, dar mai ales celor amatori.

Acest eveniment s-a născut din pasiunea pentru natură și mișcare în aer liber și din dorința de a  contribui la încurajarea unui stil de viaţă sănătos și la dezvoltarea unei conștiințe prietenoase faţă de mediul  înconjurător. Este totodată un prilej de întâlnire cu alți oameni care împărtășesc această pasiune și de a explora la pas zona Banatului Montan. Traseele sunt gândite pentru a fi accesibile tuturor – de la copii la seniori. Încurajăm alergătorii să participe la eveniment alături de familie sau prieteni atât pentru  a îi susține pe alergătorii din concurs cât și pentru a se bucura împreună de plimbări pe potecile de pe dealurile Reșitei.

AlerGând la Pădure a fost de la început un eveniment realizat cu ajutorul voluntarilor, cu multă bunăvoință, spirit civic și mai ales cu mult drag. În 2021 AlerGând la Pădure face un pas înainte. Ediția de anul aceasta are ca tematică generală MEDIUL, cu accent pe RECICLARE.

AlerGând la Pădure rămâne un eveniment sportiv cu strângere de fonduri din comunitatea locală dar vrem ca prin ediția de anul acesta să atragem atenția asupra impactului pe care fiecare dintre noi îl avem asupra mediului și asupra lucrurilor mărunte pe care le putem face pentru ca acest impact să fie unul pozitiv. Proiectele selectate în 2021 vor fi axate pe educația ecologică și de protecție a mediului.

Participanții pot alege să susțină una din cauzele înscrise în concurs iar fondurile acumulate în urma competiției din taxe de înscriere și donații vor fi folosite la implementarea proiectelor câștigătoare. Toți banii strânși se întorc înapoi în comunitate, înapoi la oameni.  

Ediția cu numărul VII se va desfășura la Reșita în 31 octombrie 2021.

Inchide meniul